Ediţia a II-a, Bucureşti 2012

 

Afis-Scoala-de-vara-GEOPOLITICS-Evolutii-geopolitice-ale-spatiului-islamicÎn perioada 23 iulie – 2 august 2012, Asociaţia ASAGRI împreună cu Asociaţia de Geopolitică “Ion Conea” şi Middle East Political and Economic Institute au organizat în sediul central al Bibliotecii Metropolitane Bucureşti, ediţia a-II-a a Şcolii de Vară GEOPOLITICS.

Evenimentul s-a desfăşurat timp de două săptămâni.

 În prima săptămână, perioada 23 – 28 iulie 2012, participanţii au avut ocazia de a dezbate împreună cu personalităţi din domeniul geopoliticii, relaţiilor internaţionale, mediului diplomatic şi cu experţi în securitate internaţională, teme precum: “Impactul crizei economice asupra statelor islamice”, “Aspecte strategice ale spaţiului Islamic” “Cauzele evenimentelor din primăvara arabă”, “Provocări în cercetarea geopolitică actuală”, “Spaţiul islamic – geopolitică aplicată”,  ”Impactul terorismului asupra statelor din lumea islamică”, ”Geopolitica mărilor şi strâmtorilor”, “Despre panturcism şi neo-otomanism”, “Aspecte istorice, culturale şi religioase ale spaţiului islamic”.  

Printre invitaţii la Şcoala de Vară GEOPOLITICS, ediţia a-II-a, s-au numărat: 

Domnul general Mircea Chelarucare a ţinut o prelegere în ziua de 23 iulie 2012 despre geopolitica aplicată şi o prelegere în ziua de 26 iulie 2012 despre aspectele strategice ale spaţiului islamic

Domnul general Gheorghe Văduvacare a ţinut o prelegere în ziua de 23 iulie 2012 despre provocările actuale în cercetarea geopolitică

Domnul Flavius Caba-Maria, directorul Middle East Political and Economic Institute şi Roxana Apalaghie, cercetător MEPEI - care au dezbătut împreună cu participanţii principalele cauze ale primăverii arabe, în data de 24 iulie 2012

Domnul lect. univ. dr. Nicolae Iordan-Constantinescu - care a discutat împreună cu participanţii despre sistemul bancar islamic şi impactul crizei economice asupra acestuia, în data de 24 iulie 2012

Doamna Dona Tudor, cunoscuta realizatoare de emisiune de la Televiziunea Română - care a prezentat două dintre documentarele realizate în spaţiul islamic: un documentar despre Libia şi un al doilea documentar despre situaţia creştinismului ortodox în spaţiul islamic. Ambele documentare au fost vizionate de către participanţi în cadrul Şcolii de Vară GEOPOLITICS.

Domnul amiral Romulus Hâldan - care a ţinut o prelegere în data de 25 iulie 2012 despre geopolitica mărilor şi strâmtorilor

Domnul comandor Ştefan Georgescu - care a dezbătut împreună cu tinerii aflaţi în sală despre euroasianism şi panturcism

Domnul colonel Ion Petrescu - care a împărtăşit participanţilor Şcolii de Vară GEOPOLITICS despre experienţele sale din timpul misiunilor militare din Afganistan

Domnul Rifai Mohamad, purtătorul de cuvânt al Comunităţii Siria Liberă din România - care a vorbit în data de 26 iulie 2012 despre evenimentele recente din Siria şi a expus punctul de vedere oficial al organizaţiei pe care o reprezintă

Doamna Sevinci Gemaledin, Preşedintele Asociaţiei Surorilor Musulmane - care a dezbătut împreună cu participanţii despre islam

Domnul Vasile Simileanu, Directorul revistei GeoPolitica şi Vicepreşedintele Asociaţiei de Geopolitică “Ion Conea” - care în data de 27 iulie 2012 a expus principalele teorii geopolitice ce pot fi aplicate spaţiului islamic.

Excelenţa Sa, domnul Tahsin Gemil, ambasador în Azerbaijan în perioada 1998 – 2003 - care a trecut în revistă principalele evenimente ce au marcat spaţiul islamic şi care a dezbătut alături de participanţii despre interesele economice ale marilor puteri în zona islamică

Domnul Cristian Barna, expert în terorismul internaţional - care a dezbătut alături de participanţi despre impactul terorismului asupra spaţiului islamic.

În data de 28 iulie 2012, participanţii Şcolii de Vară GEOPOLITICS au efectuat o vizită culturală la moscheea aflată în administrarea Ligii Islamice şi Culturale din România şi au luat masa de iftar alături dedirectorul Ligii Islamice şi Culturale din România, domnul Demirel Gemaledin şi alături dePreşedintele Asociaţiei Surorilor Musulmane, doamna Sevinci Gemaledin, ocazie cu care participanţii au putut discuta cu cele două gazde despre religia islamică.

foto_grup_Scoala_de_Vara_GEOPOLITICS_915059734

În cea de-a doua săptămână de desfăşurare a Şcolii de Vară, participanţii au prezentat studiile pe care le-au elaborat pe tema evoluţiilor geopolitice ale spaţiului islamic:

Luni, 30 iulie 2012, şi-au prezentat lucrările şi au discutat împreună cu colegii lor despre temele pe care le-au abordat:

Cristian Bizadea, cu lucrarea “Revoluţiile demografice ale Orientului Mijlociu Extins

Sandra Hamoud, cu lucrarea “Criza din Siria”

 Marţi, 31 iulie 2012, şi-au prezentat lucrările şi au dezbătut pe marginea lor cu ceilalţi participanţi de la Şcoala de Vară:

Alina Croitoru, cu lucrarea “Rolul Iranului în noua configurare geopolitică a spaţiului islamic: între negocierile nucleare şi Primăvara Arabă” 

Fatma Yilmaz, cu studiul intitulat ”Rolul Turciei – alianta NATO in Razboiul Antiterorist –relatia cu Afganistanul”

Miriam Cihodariu, cu lucrarea ”Relaţiile Turciei cu Uniunea Europeană şi posibile strategii viitoare. Incompatibilitate de fond sau doar alteritate permanentizată”

Miercuri, 1 august 2012, şi-au prezentat lucrările şi au dezbătut pe marginea lor cu ceilalţi participanţi de la Şcoala de Vară:

Cristian Olărean, cu studiul intitulat “Cyberwar-ul este o formă a „diplomatiei” preventive asupra Iranului? “

Mihai Marian Bogdan, cu studiul Lumea Islamică la confluenţa secolelor XX şi XXI. Între Fundamentalismul Islamic şi Societatea Deschisă”

Răzvan Munteanu, cu studiul intitulat ”Implicatiile  evolutiilor din lumea  musulmană asupra securitătii din cadrul Regiunii Extinse a Mării Negre”

Cassiana Soplanţai, cu lucrarea “Comparaţie între revoluţia tunisiană şi revoluţia română de la 1989″

Carastoian Marinela, cu lucrarea “Implicaţiile marilor puteri în spaţiul islamic”

carte-evolutiile-geopolitice-ale-spatiului-islamic

Toate studiile elaborate de participanţii la Şcoala de Vară GEOPOLITICS 2012 au fost cuprinse alături de studiile invitaţilor la şcoala de vară în volumul “Evoluţii geopolitice în spaţiul islamic”, apărut în octombrie 2012 la Editura TOP FORM. Această carte a beneficiat de două evenimente de lansare organizate în cadrul Târgului de Carte POLEMOS şi în cadrul Bibliotecii Metropolitane Bucureşti.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

*